Turnul de la Hotărani3D Model
Turnul a fost construit în jurul anului 1708, de către “jupan Matei Fălcoianu” si “Gheorghe vornicul”. Se află în partea de vest a ansamblului monahal Hotărani. Este o construcție de plan pătrat, cu patru nivele. Primul nivel (gangul de acces) este acoperit cu o boltă plată, iar celelalte cu planșee din grinzi. Accesul din exterior se făcea la etajul l printr-o scară exterioară de lemn, astăzi dispărută. Pe latura de nord avea o cameră de gardă. Inițial a făcut parte dintr-un ansamblu format din mănăstire și o curte boierească având o triplă funcțiune: turn de poartă, turn-clopotniță și turn de observație, din el putându-se supraveghea foarte ușor Valea Oltului (fiind cel mai estic punct de observație al zonei). A fost încadrat într-un zid de incintă. Monumentul actual este rezultatul unei refaceri ale unui turn din secolul al XVI-lea care a folosit fundațiile originale, deplasându-se însă spre est față de traseul acestora. Surse: http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=1626; https://tinyurl.com/4teascx6
CC AttributionCreative Commons Attribution
Comments